Zorile, Numarul 12

CUPRINS:

Cine va Rămîne în Picioare
În Viaţă Toate îşi au Vremea Lor
Schimbarea Afectează pe Toţi
Rugăciune Este Importantă
Căutînd Eliberare
Legămîntul Lui Dumnezeu cu Regii şi Împăraţii
O Făgăduinţă în Care Poţi Avea Încredere
Dumnezeu Răspunde la Rugăciune
Lucruri la Care Merită să Tinzi
Scrisori Interesante

CINE VA RĂMÂNE ÎN PICIOARE

“Cine va putea să sufere însă ziua venirii Lui? Cine va rămâne în picioare când se va arăta El? Căci El va fica focul topitorului şi ca leşia înălbitorului. Şi El se va aşeza ca topitorul şi ca purificatorul argintului; va curăţi pe fii lui Levi, îi va purifica aşa cum se curăţă aurul şi argintul şi vor aduce Domnului un dar de mâncare în dreptate.” Maleahi 3:2,3

Cine va putea să sufere această experienţă la arătarea Domnului? La prima venire, Isus a venit la ai Săi (naţiunea evreiască), dar ca naţiune ei L-au respins şi L-au crucificat. Au fost doar câţiva care au răbdat testul. Ioan Botezătorul a spus despre El: “Acela care îşi are lopata în mână Îşi va curăţi cu desăvârşire aria şi Îşi va strânge grâul în grânar” (Matei 3:12) A avut loc o lucrare de testare şi de curăţire.

Mai departe, de-a lungul Vârstei Evanghelice, Domnul s-a făcut de cunoscut celor care au avut o stare de inimă potrivită, ca să-i curăţească, testeze, purifice şi să-i ajute să păşească pe urmele Sale şi să ia chipul Său.

Astăzi, în zilele în care trăim, în timpul prezenţei a doua a Domnului, sunt încercări foarte ferme. El Îşi încearcă poporul, individual. Fiecare membru al adevăratei biserici este testat, rafinat, purificat; şi cine va putea suporta aceste experienţe?

Aceasta este o dovadă clară că nu peste mult biserica va fi completă cu Domnul ei dincolo de văl şi prin această structură spirituală se va stabili împărăţia pământească.

O zi de pregătire

Trăim astăzi una din cele mai mari schimbări dispensaţionale din istoria lumii şi întrebarea pentru noi este “cine va putea rămâne în picioare?” În Apocalipsa 6:17 se pune iarăşi întrebarea: “Cine va putea să stea în picioare?”, dar aici contextul se referă la lume în general, şi la culmea marii strâmtorări care se apropie acum cu repeziciune - marele colaps al ordinii prezente de pe pământ.

Domnul nostru, apostolii şi profeţii au prezis această perioadă, în care vechea ordine de lucruri trebuie să dispară şi împărăţia glorioasă să fie introdusă. Ne bucurăm de cunoştinţa că acum trăim în a doua prezenţă a Domnului, şi despre aceasta Naum (2:3) vobeşte ca “ziua pregătirii”.

Azi vedem în jurul nostru “strâmtorare dintre neamuri, care nu vor şti ce să facă la auzul urletului mării şi al valurilor.” (Luca 21:25) Egoismul, ura şi spiritul de agresiune au dus la crearea armatelor, tiraniilor crude şi puternice. Păcatul, corupţia şi nedreptatea va avea cu siguranţă consecinţe îngrozitoare.

Rasei umane, totuşi nu i se va permite să se distrugă. Scripturile arată că egoismul uman va duce la aceasta în cele din urmă, dacă nu ar fi restrâns de intervenţia divină. Şi Isus, vorbind despre punctul culminant al acestui necaz spre care se îndreaptă azi lumea a spus: “Dacă n-ar fi scurtate acele zile, nimeni n-ar trăi.” (Matei 24:22) Dar la aceasta El a adăugat că zilele de necaz “vor fi scurtate”. Aceasta va însemna salvarea rasei umane din propria ei nebunie.

Toate problemele naţionale şi internaţionale vor fi rezolvate de împărăţia lui Cristos. De asemenea, va elimina complet de pe pământ boala, durerea, suferinţa şi moartea.

Între timp, trăim în timpul de strâmtorare care creşte şi va veni peste lume ca un hoţ, ca o cursă. “Luaţi seama la voi înşivă să nu vi se îngreuieze inimile cu îmbuibare de mâncare şi băutură şi cu îngrijorările vieţii, şi ziua aceea să vină peste voi fără veste. Căci ea va veni ca o cursă peste toţi cei care locuiesc pe toată faţa pământului. Vegheaţi deci tot timpul ca să fiţi socotiţi vrednici să scăpaţi de toate acestea care se vor întâmpla şi să staţi în picioare înaintea Fiului Omului.” Luca 21:34-36

Ca să avem biruinţă trebuie să continuăm să ne rugăm şi să veghem, să medităm asupra Cuvântului Tatălui şi voinţei Sale. De asemenea, trebuie să avem grijă ca acest necaz mare, depre care biserica nu este în necunoştinţă, să nu ne umple cu totul orizontul mental şi să ne reţină de la alte experienţe.

În încercare

“Preiubiţilor, nu vă miraţi de prigonirea ca de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi să vă încerce, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva neobişnuit.” (1 Petru 4:12) “Acum dacă trebuie, sunteţi întristaţi pentru puţin timp, prin felurite încercări, pentru ca încercarea credinţei voastre, cu mult mai scumpă decât aurul care piere şi care totuşi este încercat prin foc, să fie găsită spre laudă, slavă şi cinste, la descoperirea lui Isus Hristos.” (1 Petru 1:6,7) Şi cine va putea sta în picioare prin aceste experienţe?

Credinţa noastră, toată fiinţa noastră, ca indivizi este încercată. Suntem îndemnaţi “Fii credincios până la moarte şi-ţi voi da cununa vieţii.” (Ap. 2:10) Credincioşia membrilor bisericii până la moarte înseamnă comoştenire cu Cristos în gloria de dincolo de văl pentru a binecuvânta toate familiile pământului. Aceasta este cea mai mare şi mai glorioasă poziţie din întreg universul pe care ar putea-o cineva spera sau ajunge.

Domnul nostru cere loialitate, credincioşie şi asemănare cu El. El doreşte să ne cureţe din noi toată zgura, inclusiv voinţa proprie şi toate faptele cărnii. “Ca un meşter rafinor doreşte să ne cureţe.

Ca un meşter topitor, Îl vedem aproape de cuptorul fierbinte unde este metalul Său preţios. Cuptorul a fost încins ca sa reducă metalul la stare fl uidă. Meşterul topitor adaugă anumiţi solvenţi şi urmăreşte procesul de îndeaproape cu toată atenţia. Este responsabilitatea Lui să supravegheze separarea şi îndepărtarea zgurii de metalul pur, preţios. “Căci El este ca focul topitorului” şi doreşte să ne curăţească şi purifice în mod individual.

El este “înălbitorul”. În Marc 9:3 se vorbeşte de înălbitor în legătură cu strălucirea şi luminozitatea hainelor Domnului pe Muntele Schimbării la Faţă. Versetul zice: “Hainele Lui s-au făcut strălucitoare şi foarte albe, ca zăpada, aşa cum nici un înălbitor de pe pământ nu poate albi.” Lucrarea înălbitorului este ca a topitorului, de-a curăţa.

În toate acestea, Domnul nostru poate să citească inima, ceea ce nici un om nu poate face. El poate să discearnă gândurile şi intenţiile noastre, de asemenea măsura de credinţă şi de iubire. Am putea să-i înşelăm pe cei din jurul nostru, dar nu pe Domnul. Şi este voia Lui ca noi să ne curăţăm, să ne purificăm. Aceste experienţe sunt în special pentru biserică şi noi trebuie să smulgem din noi egoismul, amărăciunea, nerăbdarea şi toate lucrările şi faptele cărnii.

Credinţa şi faptele

Va fi întodeauna necesar de această parte de văl, să “rămânem tari în credinţă.” (1 Cor.16:13) Dacă se dezvoltă în noi acest fel de credinţă, cu siguranţă vom aduce roade şi le vom şi dovedi în diferite împrejurări. Apostolul Iacov, tratând cu această chestiune, atrage atenţia celor care au o măsură de credinţă, dar care nu au progresat spre etapa de însufl eţire spre o credinţă vie. El întreabă: “ Ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa aceasta să-l mântuiască?” Iacov 2:14.

Ca să putem răbda şi să rămânem tari înaintea Fiului Omului, trebuie să avem o credinţă vie, lucrătoare. Despre aceasta discută în mod clar Iacov în capitolul doi. “Credinţa dacă n-are fapte este moartă. Dar va zice cineva: Tu ai credinţă şi eu am fapte. Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.” Iacov 2:17, 18.

Faptele sunt esenţiale, şi cu toate că sunt vitale, faptele fără credinţă nu ne vor ţine în picioare. Şi acelaşi lucru este adevărat cu credinţa fără fapte. Credinţa fără fapte este moartă, neproductivă şi nu poate niciodată să aducă viaţă. Cel a cărui credinţă nu este în armonie cu credinţa lui, dezonorează acea credinţă, şi acea credinţă este moartă.

“Avraam, părintele nostru, n-a fost el îndreptăţit prin fapte, când a adus pe fiul său Isaac jerftă pe altar? Vezi că credinţa lucra împreună cu faptele lui şi, prin fapte credinţa a ajuns desăvârşită.” Iacov 2:21,22. Dacă Avraam şi alţi eroi ai credinţei numai ar fi discutat despre credinţă unul cu altul, n-ar fi fost eroi ai credinţei. Scripturile arată că ei au păşit pe credinţă şi faptele lor au cooperat cu credinţa. Au fost foarte curajoşi, şi credinţa lor s-a completat prin faptele lor. Credinţa noastră, de asemenea, trebuie să fie vie şi activă, să lucreze în noi prin iubire.

Activitatea

Învăţăm din Cuvântul lui Dumnezeu că adevărata biserică este corpul lui Cristos, şi că este un aranjament minunat. În acest corp, unde Isus este Capul sau puterea care deţine controlul, Apostolul Pavel explică în 1 Corinteni 12 care sunt diferitele activităţi. “Sunt felurite lucrări”. - 1 Corinteni 12:6

Când încetează să mai fie operaţii sau activităţi, acel membru al corpului care devine inactiv, neroditor, trebuie să fie reanimat sau se afl ă în pericol de a-şi pierde locul în corp. În acest capitol apostolul explică, că fiecărui membru i s-a dat o funcţie sau o activitate, şi toate acestea împreună, îndeplinesc voia Domnului, Isus fiind capul.

Nici un membru nu poate spune altuia “n-am nevoie de tine” (vs.21) Nici nu poate vreun membru să-şi spună: “N-am nici un serviciu de adus. Doar o să mă bucur de benefi ciile corpului, dar n-am să fac nimic pentru celelalte membre sau pentru Cap, Isus Cristos. “Fiecare încheietură îşi face creşterea” şi fiecare contribuie. - Ef. 4:16

Activitatea, oricând este fizic posibilă, este una din cele mai preţioase lecţii ale acestei ilustraţii ale corpului. Şi sunt diferite feluri de activităţi, cum ar fi, învăţarea pe alţii, îndemnarea, administrarea cu o judecată sănătoasă. Scripturile spun: “Având felurite daruri, după harul care ne-a fost dat, cine are darul prorociei, să prorocească după măsura lui de credinţă. Cine este chemat la o slujbă, să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii, să se ţină de învăţătură. Cine îndeamnă să se ţină de îndemnare. Cine dă, să dea cu inima largă. Cine conduce să fie cu grijă. Cine face milostenie, s-o facă bucuros.” Romani 12:6-9

Noi trebuie să fim ascultători faţă de Sfintele Scripturi şi aceasta va include conformare la ceea ce se spune în Filipeni 2:14-16 “Faceţi toate fără murmure şi fără îndoieli, ca să fiţi fără vină şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu neîntinaţi în mijlocul unei generaţii strâmbe şi sucite, în care străluciţi ca nişte lumini în lume, ţinând sus Cuvântul vieţii”. Noi trebuie să facem ca aceste fapte să conlucreze cu credinţa noastră.

Inactivitatea este o stare nenaturală pentru toate creaturile inteligente ale lui Dumnezeu. Totuşi, simplul fapt de-a fi activ nu este suficient. Din acest motiv, probabil, imediat după capitolul 12 al epistolei sale către Corinteni, de care am pomenit mai sus, Apostolul Pavel îşi continuă lecţia despre funcţionarea activă a corpului lui Cristos, cu avertizarea că fără iubire ca putere motivatoare, nimic din ce am putea face nu ar avea aprobarea Domnului. - 1 Cor.13:1-3.

Iubirea

Importanţa acestui atribut a iubirii nu poate fi subliniat suficient. Aceasta nu înseamnă că poate lua locul altor aspecte importante din viaţa creştină. De exemplu, iubirea nu poate lua locul doctrinei, dar ne ghidează în utilizarea cuvenită a doctrinei. Iubirea nu poate lua locul credinţei sau serviciului pentru Domnul, însă este singurul motiv pentru credinţă şi serviciu care este acceptabil lui Dumnezeu.

În timp ce rămânem tari în spirit, în gândire, cooperând pentru credinţa Evangheliei, vestea bună a împărăţiei, noi trebuie să ne iubim unii pe alţii cu ardoare. “Să veghem unii asupra altora ca să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune.” (Evrei 10:24) Nu trebuie să producem anatagonisme, ci pe cât este posibil să evităm orice cuvânt, faptă care ar putea duce la neînţelegeri, lupte, invidie, amărăciune, ură, fapte care sunt ale cărnii şi diavolului. Credinţa şi iubirea trebuie să meargă mână-n mână. Dacă rămânem tari într-o credinţă care este însufl eţită de iubire, atunci printr-o asemenea credinţă vie suntem păstraţi de puterea lui Dumnezeu.

“Iubirea multora se va răci.” (Mat.24:12) Dar iubirea noastră pentru alţii trebuie să rămână fierbinte. Putem fi atacaţi, dar nu trebuie să atacăm la rândul nostru. Putem fi persecutaţi, dar noi să nu fim în rândul celor care persecută.

Avem nevoie de o credinţă tot mai puternică şi o măsură tot mai mare din spiritul sfânt şi aceasta ar trebui să fie dorinţa şi rugăciunea noastră sinceră. Cuvântul scump al lui Dumnezeu este fundaţia tare a credinţei noastre şi aceasta trebuie să fie fierbinte, căci dacă se face căldicea, Domnul ne „va vărsa din gura Sa”. Ap. 3:15, 16.

Răbdarea

Apare întrebarea „cine va putea răbda ziua venirii Lui? Şi cine va putea sta în picioare când se va arăta El? Vom putea noi îndura încercările şi să rămânem tari când Domnul ne curăţă, ne purifică, ca să putem să ne aducem jertfa în dreptate înaintea Domnului până la capăt?

Aceasta va însemna să ne lepădăm de sine, după cum a declarat Isus, să ne luăm crucea în fiecare zi şi să-l urmăm. Dacă facem aceasta, curăţarea progresează. Citim că Domnul Isus „ s-a dat pe Sine Însuşi pentru noi ca să ne răscumpere din orice fărădelege şi să-Şi curăţească un popor care să fie al Lui, plin de râvnă pentru lucrări bune.” Tit 2:14.

Topitorul nostru lucrează cu noi prin harul Său, şi noi trebuie să ne supunem lucrării Sale.Noi cu toţii avem nevoie de această curăţire, fiindcă zgura este inerentă vaselor de pământ, trupurile de carne în care locuieşte comoara spirituală.

„Dacă Tu, Doamne, ai păstra aducerea aminte a nelegiuirilor, cine ar putea să stea în picioare, Doamne?” (Ps.130:3) Cât de adevărat este că făra haina de dreptate care ne-a fost acordată n-am putea sta înaintea lui Dumnezeu. „M-a îmbrăcat în haina cu mantaua dreptăţii”. (Is.61:10) Citim în Romani 3:22 „dreptate a lui Dumnzeu, prin credinţa în Isus Cristos”. Suntem nespus de recunoscători pentru acest har care este „prin credinţă”.

Prin aceasta suntem curăţiţi. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nedreptate.” (1 Ioan 1:9) De asemenea citim „iubiţilor, să ne curăţim de orice întinăciune a cărnii şi duhului, ducând până la capăt sfinţirea în frică de Dumnezeu.” 2 Corinteni 7:1

Vom fi încercaţi şi probaţi. Vor fi teste subtile cu privire la ce credem şi de ce. Domnul va fi întotdeauna cu noi şi putem conta pe aceasta. El nu ne va lăsa şi nu ne va părăsi niciodată. El doreşte ca noi să ne conformăm chipului Său şi să-l refl ectăm.

„Nu vă obosiţi în facerea de bine.” (Gal.6:9) şi tineţi minte că încercarea noastră nu este doar de facere de bine, ci şi de răbdare. Apoi, îmbrăcaţi cu toată „armătura lui Dumnezeu” ca să putem rămâne în picioare. (Ef.6:13) Vom putea şi noi spune ca Iov „dacă m-ar încerca, aş ieşi curat ca aurul.” Iov 23:10.

ÎN VIAŢĂ TOATE ÎŞI AU VREMEA LOR

“Toate îşi au vremea lor şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are timpul lui.” Eclesiastul 3:1

Înţeleptul, Regele Solomon a scris că este o vreme pentru fiecare eveniment pe care omenirea îl întâmpină în viaţă. Experienţele omului sunt diverse. Dumnezeu a văzut de bine că asemenea experienţe contrastante vor fi benefice omului.

Lista de contraste din Eclesiatul 3:1-8 pot fi rezumate ca mesajul lui Dumnezeu către om, că învăţarea efectelor rele ale păcatului îşi are timpul ei. Viaţa, conform acestor versete este pentru ca omenirea să aibă experienţa cu păcatul şi cu consecinţele lui.

Planul lui Dumnezeu a fost să rânduiască o vreme pentru a demonstra ce înseamnă păcatul şi care sunt consecinţele lui. El vrea ca toată creaţia Sa inteligentă să înveţe această lecţie. Omul învaţă prin experienţă. Îngerii învaţă prin observaţie. Pentru a fi o lecţie de durată, i se acordă sufiecient timp. Putem fi siguri de un singur lucru cu privire la această perioadă, absenţa dreptăţii şi judecăţii. După cum a scris Solomon, “Am văzut ocupaţia pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor.” Apoi, după ce arată cum omul se luptă să obţină ceva satisfacţie din viaţa prezentă, spune: “Am văzut sub soare că în locul rânduit pentru judecată domneşte nelegiuirea şi în locul dreptăţii este răutatea. Atunci am zis în inima mea: Dumnezeu va judeca şi pe cel drept şi pe cel rău; căci El a rânduit un timp pentru orice lucru şi pentru orice faptă.” - v.16, 17.

Solomon şi-a dat seama că experienţele prezente au menirea să probeze omul. El spune: “Am zis în inima mea că acestea se întâmplă numai pentru fii oamenilor pentru ca Dumnezeu să-i încerce şi ei înşişi să vadă că nu sunt decât nişte animale. Soarta omului şi a animalelor este aceeaşi; aceeaşi soartă au amândoi: cum moare unul, aşa moare şi celălalt, toţi au aceeaşi sufl are şi omul nu întrece cu nimic pe animal; căci totul este deşertăciune. Toate merg la un loc; toate au fost făcute din ţărână şi toate se întorc în ţărână. Cine ştie dacă sufl area fiilor oamenilor se duce în sus şi dacă sufl area animalului se duce în jos în pământ.” (v.18-21) În ultima afirmaţie, Solomon neagă credinţa populară că omul are un sufl et nemuritor care merge în cer, pe când animale mor şi se întorc în ţărână.

Apoi spune: “Aşa că am văzut că nu este nimic mai bun pentru om decât să se înveselească de lucrările lui: aceasta estpartea lui. Căci cine-l va face să vadă ce va fi după el?” - v. 22

Dumnezeu a descoperit în Sfântul Său Cuvânt că va fi o înviere a celor morţi. Ioan 5:28,29. În timpul împărăţiei, ei vor fi îndrumaţi pe calea sfinţeniei ca să înveţe dreptatea. (Isaia 35:8) Acesta este timpul când Dumnezeu va judeca pe cei drepţi şi pe cei răi. Lecţiile pe care le învăţăm în acest timp de experienţă cu păcatul şi moartea ne vor fi de ajutor. Omul va putea atunci face o alegere inteligentă şi va alege binele şi viaţa.

Dumnezeu a recomandat lui Israel să aleagă binele şi să trăiască. (Deut. 30:19) Dar ei nu au putut face acest lucru, fiindcă nici un om na putut ţine legea lui Dumnezeu în mod perfect. Aceasta nu s-a putut face, până când a venit Isus, născut sub lege, şi a înlăturat blestemul Legii.

SCHIMBAREA AFECTEAZĂ PE TOŢI

“Dar adu-ţi aminte de Creatorul tău în zilele tinereţii tale, înainte de a veni zilele cele rele şi de a se apropia anii când vei zice: Nu găsesc nici o plăcere în ei.” Eclesiatul 12:1

Această lecţie ne învaţă că schimbările în viaţă pot fi aşteptate şi că nimic nu este permanent. A fost luată din experienţele lui Solomon, şi are de-a face cu procesul de îmbătrânire, cu schimbările fizice pe care le implică. Sfatul său este excelent pentru toţi tinerii care încep călătoria vieţii. Daca tinerii pot să ajungă să-l cunoască pe Dumnezeu şi înveţe de caracterul Său aşa cum este descoperit în Sfântul Său Cuvânt, ei vor fi pregătiţi să îndure orice experienţă dificilă ar fi să vină în această “lume rea de azi”. - Gal.1:4

Înţeleptul începe prin a ne spune cum toată lumea se bucură de experienţele senine ale vieţii în constrast cu zilele întunecate de boală şi necaz. El spune tinerilor să se bucure de tinereţea lor, dar să-şi amintească că în cele din urmă va fi o judecată din partea lui Dumnezeu. (Ecl.11:7-9) Cuvântul său ne aminteşte de ceea ce a spus Apostolul Pavel: “Nu vă înşelaţi, Dumnezeu nu se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va şi secera.” (Gal.6:7) Puţini îşi dau seama că în planul lui Dumnezeu este programată o Zi de Judecată. Pavel se referă la aceasta când se adresează oamenilor din Atena pe Câmpul lui Marte. El le-a spus că Dumnezeu nu ţine seama de vremurile de neştiinţă, ci porunceşte tuturor să se pocăiască, “pentru că a rânduit o zi în care va judeca lumea cu dreptate, prin omul pe care l-a rânduit pentru aceasta şi despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă de netăgăduit prin faptul că L-a înviat din morţi.” - Fapte 17:30,31.

Schimbarea care are loc astăzi în vieţile oamenilor este cauzată de sentinţa morţii. Tinereţea dă loc batrâneţii. Solomon descrie această schimbare ca fiind întunecată. (Ecles.12) El descrie deterioararea corpului în moarte. “Ţărâna se întoarce în ţărână” (Geneza 3:19) Aceasta este mare schimbare care are loc în viaţa fiecăruia, şi nu poate fi evitată datorită procesului morţii.

Solomon adaugă că spiritul omului se întoarce la Dumnezeu care l-a dat. El nu se referea la nici o scânteie de viaţă care nu poate muri şi care s-ar întoarce la Dumnezeu. Ci, el se referă la identitatea sau personalitatea individului care se întoarce la Dumnezeu. Dumnezeu va folosi această informaţie pentru o schimbare şi mai minunată: învierea. După cum a spus Isus: “Nu vă miraţi de lucrul acesta, pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui, şi vor ieşi afară din ele. Cei care au făcut binele, vor învia pentru viaţă, iar cei care au făcut răul, vor învia pentru judecată.” Ioan 5:28, 29

Solomon încheie spunând “Să ascultăm încheierea tuturor învăţăturilor: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui. Aceasta este datoria oricărui om.” Ecles. 12:13, 14.

RUGĂCIUNEA ESTE IMPORTANTĂ

Versetul cheie: „Samuel a luat un miel de lapte şi l-a adus întreg ardere-de-tot Domnului. Şi Samuel a strigat către Domnul pentru Israel, şi Domnul i-a răspuns.” — I Samuel 7:9

Scripturi folosite: I Samuel 7:3-13

În această lecţie ne este prezentat Samuel — ultimul judecător al Israelului, care a mai fost unul dintre cei mai mari profeţi ai lui Dumnezeu. (I Sam. 3:20) Chivotul, care odinioară nimerise în mâinile Filistenilor, acum fusese întors şi se păstra în casa lui Aminadab după ce nemulţumirea lui Dumnezeu s-a manifestat împotriva duşmanilor păgâni ai lui Israel. Ei au fost pedepsiţi cu nenorociri şi alte forme de distrugere atât timp cât acest simbol sfânt al prezenţei Divine era în posesia lor.

Apoi Samuel a vorbit Israeliţilor, îndemnându-i să se întoarcă la Domnul. (cap.7:3) Poporul a răspuns apreciativ prin faptul că au înlăturat toţi dumnezeii falşi şi au distrus idolii şi altarele care serveau la acest fel de închinăciune. (vs. 4) Poporul s-a strâns la Miţpa unde au postit şi s-au căit înaintea Domnului, după cum este simbolizat prin faptul că au scos apă şi au vărsat-o înaintea Domnului. (vs.5, 6) Când au afl at de adunarea lui Israel la Miţpa, Filistenii s-au pregătit să năvălească asupra naţiunii încă o dată. Evreii s-au înspăimântat şi au insistat ca Samuel să intervină în numele lor. — vs.7, 8

În versetul cheie, Samuel a pregătit o jertfă Domnului — un miel de lapte. Deşi profetul nu a înţeles, această ardere-de-tot era un tip al „Mielului lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii.” (Ioan 1:29) Dumnezeu a răspuns rugăciunii lui Samuel în numele poporului printr-o bruscă furtună năprasnică care s-a ridicat împotriva duşmanului lor care se apropia. Filistenii atunci s-au întors cu spatele contra acestei izbucniri violente a naturii şi Israeliţii, profitând de ocazie, s-au repezit înainte şi au urmărit adversarii care se refugiau, câştigând ca rezultat o mare victorie. (I Sam. 7:10, 11) După aceea Samuel a pus o piatră ca un stâlp de amintire, sau monument, pentru a marca succesul în înfrângerea acestor duşmani. El l-a chemat pe Eben-Ezer zicând: „Până aici Domnul ne-a ajutat.” (vs. 12) Samuel s-a dovedit a fi un ajutor destul de mare prin faptul că mereu elibera pe poporul lui Israel de la asuprire pe parcursul deţinerii titlului de judecător. — vs. 13

În acest studiu există lecţii valoroase pentru poporul Domnului în decursul acestui Veac Evanghelic prezent. Căinţa de conduita imorală, şi reformarea comportamentului trebuie să precede mila lui Dumnezeu ce este acordată atunci când mergem greşit. Samuel a oferit o jertfă tipică în numele lui Israel împreună cu o rugăciune, înainte ca Filistenii să fie puşi pe fugă.

Tot astfel, este necesar ca credincioşii să recunoască marea jertfă făcută de Învăţător în depunerea vieţii Sale pentru păcatul lui Adam ca temelie a relaţiei noastre cu Tatăl Ceresc, deoarece noi ne-am dedicat vieţile să-L urmăm pe Isus. — I Ioan 3:2

Deci, ca credincioşi consacraţi, noi am fost chemaţi la o condiţie specială ce necesită supunere şi cinste Tatălui Ceresc prin tot ceea ce facem. Dacă vom rămâne credincioşi chemării noastre, vom fi aprobaţi să-L ajutăm pe Isus Cristos în marea lucrare de judecare şi binecuvântare a tuturor familiilor pământului în împărăţia lui Dumnezeu. (Fapte 17:31) „Fericiţi şi sfinţi sânt cei care au parte de întâia înviere…vor fi preoţi ai lui Dumnezeu şi ai lui Hristos şi vor împărăţi cu El o mie de ani.” — Apoc. 20:6

CĂUTÂND ELIBERARE

Versetul cheie: „Domnul a ridicat judecători, care îi scăpau din mâna celor care-i prădau.” — Judecătorii 2:16

Scripturi folosite: Judecătorii 2:16-23

În versetul cheie al acestei lecţii, mila nemărginită a lui Dumnezeu se manifestă faţă de Israel, prin faptul că a ridicat judecători din mijlocul lor, pentru a reforma naţiunea care practicase idolatria, precum şi s-o elibereze din mâna duşmanilor care-i asupreau din cauza nestatorniciei lor. Totuşi, poporul se închina adesea la dumnezeii falşi, ceea ce era contrar poruncilor lui Dumnezeu. — Jud. 2:17

Israel îl urma pe Dumnezeu doar când domnea un nou judecător, însă odată cu moartea fiecărui judecător, poporul îşi întorcea spatele şi se purta mai rău decât părinţii lor. (vs.18, 19) Studiind experienţele şi istoria Israeliţilor, suntem informaţi în Noul Testament că aceste lucruri au fost scrise pentru învăţătura noastră. — I Cor. 10:11

Aşadar, credincioşii trebuie să stârpească patimile, perversiunile, slăbiciunile şi speranţele lor pământeşti care corespund cu poporul idolatru ce locuia în Canaan. Eşecul de a face în permanenţă acest lucru duce la aceea ca creştinul să fie biruit, şi la necesitatea de a-L chema pe Domnul pentru a-l elibera de duşmani. Precum cu Israeliţii din vechime, mila lui Dumnezeu manifestată pentru iertarea poporului Israel din vechime şi pentru credincioşi creştini de astăzi, este bine exprimată în următoarele declaraţii: „Le voi vindeca orice alunecare de la credinţă, îi voi iubi nestingherit, căci mânia Mea s-a abătut de la ei.” — Osea 14:4

Deoarece Israel practica mereu neascultarea, Dumnezeu permitea popoarelor păgâne să stăpânească pe pământul lor pentru a determina dacă ei în cele din urmă vor păzi sau nu calea Domnului. (Jud. 2:20-23) O analiză rapidă a celor povestite anterior poate cauza ca cititorul sa fie extrem de critic faţă de Israel pentru tendinţa sa continuă de a nu asculta de Dumnezeu, şi de a se angaja în practicile idolatrice manifestate de către vecinii păgâni. Însă idolatria spirituală este o chestiune care poate afecta urmaşii lui Cristos astăzi. Iată ultimul îndemn dat de către Apostolul Ioan: „Copilaşilor, păziţi-vă de idoli!” — I Ioan 5:21

Apostolul ne avertizează să nu acceptăm doctrinele ce sunt în opoziţie cu adevărurile pe care le-a expus anterior. (vs. 18-20) Un idol este o substituţie care ia locul închinării la unicul Dumnezeu adevărat. Este chiar posibil ca noi să venerăm familiile noastre. De exemplu, instituirea căsătoriei pe care Dumnezeu a stabilit-o implică şi include marea dragoste pe care trebuie s-o posede un soţ şi o soţie unul pentru altul şi, prin urmare, pentru membrii unităţii lor familiale. (Efes. 5:25-31) Cu toate acestea, Învăţătorul a indicat următoarea cerinţă pentru ucenicia creştină: „Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe Tatăl său, pe mama sa, pe soţia sa, pe copiii săi, pe fraţii săi, pe surorile sale, ba chiar însăşi viaţa sa, nu poate fi ucenicul meu.” — Luca 14:26

Noi trebuie să ne iubim foarte mult familiile noastre. Totuşi, serviciul nostru pentru Dumnezeu şi Cristos cere ca noi să-I punem pe ei (Dumnezeu şi Cristos) pe primul loc în vieţile noastre. Noi trebuie să fim atenţi la principiile scripturale care cer ca să căutăm mai întâi împărăţia cerurilor şi toată dreptatea sa. (Luca 12:31) Să manifestăm tot timpul reverenţă şi ascultare de Tatăl Ceresc, ceea ce nu au izbutit să facă Israeliţii din vechime prin practicile lor idolatrice.

LEGĂMÂNTUL LUI DUMNEZEU CU REGII ŞI ÎMPĂRAŢII

Veresetul cheie: „Şi Barac i-a zis: „Dacă vii tu cu mine, mă voi duce; dar dacă nu vii cu mine, nu mă voi duce.” Şi ea a spus: „Voi merge desigur cu tine, însă aceasta nu va fi spre cinstea ta, pe calea pe care mergi, căci Domnul va da pe Sisera în mâinile unei femei.” Şi Debora s-a sculat şi s-a dus cu Barac la Chedeş.” — Judecătorii 4:8, 9

Scripturi folosite: Judecătorii 4:4-10, 12-16

Când Iabin a luat poporul Israel sub stăpânirea sa, persoana cu cel mai mare grad de apreciere pentru legile Divine, şi cu o abilitate de a îndemna poporul să se întoarcă la Tatăl Ceresc, era o femeie numită Debora. Ea, de asemenea, a slujit ca una dintre judecătorii lui Israel. (Jud. 4:4) Ea a fost angajată de Tatăl Ceresc să vorbească poporului şi să transmită mesaje cu privire la scopurile şi planul Său în a-i elibera de robie. — vs. 5

„ Ea a trimis să cheme pe Barac, fiul lui Abinoam, din Chedeş-Neftali, şi i-a zis: „Nu a poruncit Domnul, Dumnezeul lui Israel? Du-te, îndreaptă-te spre Muntele Tabor şi ia cu tine zece mii de oameni dintre fiii lui Neftali şi dintre fiii lui Zabulon.” — vs.6

Nu era potrivit ca o femeie să fie comandantul armatei, şi astfel Debora l-a numit pe Barac în acest scop. Dumnezeu a fost menţionat în declaraţia Deborei, deoarece indicaţia ordinului de a ridica o armată ca să lupte împotriva celei a lui Iabin nu a fost a ei proprie, ci mai degrabă „Nu a poruncit Domnul, Dumnezeul lui Israel?” şi „îl voi da în mâinile tale,” pe bună dreptate orientând această direcţie spre sursa potrivită. — vs.7

Versetul cheie oferă o bună înţelegere a lui Barac în ceea ce priveşte trăirile lui în această chestiune, precum şi stima ce o avea faţă de Debora. El a insistat că prezenţa ei cu el în bătălie va fi necesară. Ea a avut credinţă şi curaj mare şi a afirmat că într-adevăr va merge cu Barac, însă el nu va putea fi onorat pentru biruinţa ce cu siguranţă va avea loc. Barac nu avea acelaşi grad de curaj precum îl manifesta Debora, deşi credinţa lui este menţionată în Noul Testament. — Evrei 11:32

Înfrângerea decisivă a duşmanilor lui Israel este înregistrată în detalii în capitol. (Jud. 4:10-24) Prezicerea Deborei că, din cauza ezitării lui Barac de a conduce (vs.9), onoarea biruinţei asupra lui Sisera va fi atribuită unei femei, s-a împlinit atunci când Iael l-a omorât pe când el dormea în cortul ei. — vs. 21

Un principiu important pentru credincioşi astăzi este înţelegerea faptului că atunci când se referă la alegerea Bisericii, credinţa are o prioritate mai mare decât onorurile pământeşti. „Voi toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos. Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sânteţi una în Hristos Isus. Şi dacă sânteţi ai lui Hristos, sânteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori potrivit făgăduinţei.” (Gal. 3:27-29) „Căci, după cum trupul este unul şi are multe mădulare, dar toate mădularele trupului, măcar că sânt mai multe, sânt un singur trup, tot aşa este şi Hristos. Căci printr-un singur Duh, noi toţi am fost botezaţi într-un singur trup, fie iudei, fie greci, fie robi, fie liberi; şi toţi am fost adăpaţi dintr-un singur Duh.” — I Cor. 12:12, 13

O FĂGĂDUINŢĂ ÎN CARE POŢI AVEA ÎNCREDERE

Versetul cheie: „Ci casa ta şi împărăţia ta vor dăinui veşnic înaintea Mea şi scaunul tău de domnie va fi întărit pe vecie.” — II Samuel 7:16

Scripturi folosite: II Samuel 7:8-17

La începutul domniei sale, David a obţinut multe biruinţe împotriva duşmanilor lui Israel şi de asemenea şi-a mărit hotarele teritoriale. El s-a sfătuit cu Profetul Natan privitor la dorinţa sa de a ridica un templu care să înlocuiască Tabernacolul, însă Cuvântul Domnului a indicat că nu aceasta era voinţa lui Dumnezeu.

Dumnezeu a făcut multe lucruri pentru David, incluzând şi faptul că l-a ridicat de la poziţia lui joasă de supraveghere a oilor să devină prinţ peste Israel. (II Sam. 7:8) Pe lângă aceasta, Dumnezeu l-a apărat atunci când era urmărit de duşmani, şi i-a acordat putere şi autoritate asupra lui Israel, precum şi onoare şi faimă printre popoarele vecine. (vs.9) Apoi a fost dată o făgăduinţă că Israel va locui în propria sa ţară şi să nu mai fie tulburat şi izgonit de mâna vrăjmaşilor. (vs.10) „am dat un loc poporului Meu, lui Israel, şi l-am sădit ca să locuiască în el şi să nu mai fie tulburat, ca să nu-l mai apese fiii răutăţii, ca mai înainte.” — II Sam. 7:10

Acest lucru s-a împlinit în mod literal în decursul domniei împăraţilor, fiindcă mulţi ani Israeliţii au rămas pe pământul lor. Făgăduinţa că pe viitor vor locui permanent pe pământul lor se va împlini în decursul domniei Mesianice a împărăţiei lui Dumnezeu. — Ier. 16:14, 15

Deşi David a propus să zidească un templu, Dumnezeu însuşi a fost acela care şia pus scopul să zidească casă. „şi ca pe timpul când pusesem judecători peste poporul Meu Israel. Ţi-am dat odihnă, de toţi vrăjmaşii tăi. Şi Domnul îţi vesteşte că Domnul îţi va zidi o casă.” — II Sam. 7:11

Împlinirea literală a acestei făgăduinţe a fost dezvăluită lui Natan, că Dumnezeu va face un legământ necondiţionat cu David. Acesta prevestea că el va avea un fiu — Solomon — căruia i se va da privilegiul să construiască templul. Dumnezeu sa comportat cu Solomon ca şi cu un fiu, pedepsindu-i necuviinţa dar continuând să manifeste milă faţă de el. Dumnezeu nu a permis ca puterea împărătească să se depărteze de seminţa naturală a lui David. Ea a continuat cu Solomon până la Zedechia. — vs.21:27

O lecţie ce trebuie învăţată din acest studiu este că David reprezintă pe Cristos şi Biserica Sa care au suferit în viaţa pământească ca să învingă lumea, carnea şi Diavolul. (Apoc. 3:21) Solomon reprezintă pe Cristos şi Biserica sa în glorie.

Fie ca perspectiva de a fi asociaţi cu Isus Cristos în a fi o parte din clasa templului, care va binecuvânta toate familiile pământului în împărăţia lui Dumnezeu, să ne dea curaj să fim credincioşi în fiecare zi legământului nostru de jertfă. „Voi sunteţi templul Dumnezeului Celui viu, după cum a zis Dumnezeu: „Voi locui şi voi umbla în mijlocul lor, Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu.” — II Cor. 6:16

DUMNEZEU RĂSPUNDE LA RUGĂCIUNE

Versetul cheie: „Iată, am făcut după cuvântul tău. Iată, ţi-am dat o inimă înţeleaptă şi pricepută, aşa cum n-a fost nimeni înaintea ta şi nu se va ridica nimeni ca tine.” — I Împ. 3:12

Scripturi folosite: I Împăraţi 3:3-14

Solomon îl iubea pe Domnul şi ţinea poruncile lui Dumnezeu precum a făcut Tatăl său David. (I Împ. 3:3) Una dintre primele fapte în domnia sa a fost că s-a dus la Gabaon să aducă jertfe acolo. (vs. 4) Dumnezeu i s-a arătat lui Solomon într-un vis şi l-a întrebat ce şi-ar dori cel mai mult. Solomon a manifestat apreciere pentru mila lui Dumnezeu faţă de tatăl său David, şi că i-a permis să devină succesorul său la tron. — vs.5, 6

Apoi observăm umilinţa împăratului: „Acum, Doamne Dumnezeul meu, Tu ai pus pe robul Tău să împărăţească în locul tatălui meu David; şi eu nu sânt decât un tânăr, nu ştiu să ies şi să intru.” (vs.7) Solomon a recunoscut că cel mai necesar lucru pentru bunăstarea poporului va fi o judecată dreaptă în ceea ce priveşte afacerile individuale şi de importanţă naţională. (vs.8, 9) Domnul a rămas mulţumit că Solomon a cerut înţelepciune în loc de a cere o viaţă lungă, bogăţie şi viaţa vrăjmaşilor săi. — vs. 10, 11.

Versetul cheie confirmă că Dumnezeu i-a dat lui Solomon înţelepciune şi pricepere aşa cum n-a avut nimeni nici înainte, nici după el. Marele bogăţii şi onoruri care i-au fost date lui Solomon împreună cu înţelepciunea, sunt bine cunoscute pe scară mondială. Perioada de cea mai mare glorie din trecut a lui Israel a fost atinsă sub conducerea sa.

Promisiunea decisivă a lui Dumnezeu faţă de Solomon, şi reacţia la visul său, încheie această relatare. „Şi dacă vei umbla în căile Mele, ascultând de rânduielile şi de poruncile Mele, cum a făcut David, tatăl tău, îţi voi prelungi zilele. Şi Solomon sa trezit. Acesta a fost visul. El s-a întors la Ierusalim şi a stat înaintea chivotului legământului Domnului. A adus arderi-detot şi jertfe de mulţumire şi a dat un ospăţ tuturor slujitorilor lui.” — I Împăraţi 3:14, 15

Credincioşii astăzi pot beneficia mult în umblarea creştină studiind promisiunile şi afacerile lui Dumnezeu cu Solomon. El a stat pe un tron pământesc când a guvernat Israelul. Urmaşilor Învăţătorului din Veacul Evanghelic li s-a dat speranţa unei răsplăţi spirituale. — Evr. 3:1; Apoc. 3:21

Dumnezeu cercetează alegerile pe care le fac credincioşii, pentru a hotărî cine se vor dovedi credincioşi chemării cereşti, întrucât condiţiile uceniciei creştine cer jertfă şi negare de sine. (Mat.16:24) Noi nu trebuie să căutăm o viaţă uşoară, autoconservare sau bogăţie precum se obişnuieşte printre acei care preţuiesc mult dobândirea lucrurilor asociate cu plăcerea omenească. (Mat.6:31- 33) Solomon a dorit înţelepciune, şi pe lângă aceasta i s-a dat multe binecuvântări deoarece alegerea lui a fost aprobată de Dumnezeu. Creştinii care au primit Spiritul Sfânt vor căuta ca înţelepciunea cerească să-i călăuzească în toate afacerile lor. „Dar înţelepciunea de sus este mai întâi curată, apoi paşnică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roade bune, fără părtinire, nefăţarnică. Şi roada dreptăţii este semănată în pace pentru cei care fac pace.” — Iacov 3:17, 18

Ca şi Solomon, să recunoaştem propria noastră incapacitate, încrezândune călăuzei Divine cum să vorbim şi să acţionăm pentru a merita aprobarea lui Dumnezeu. „Smeriţi-vă deci sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, pentru ca, la timpul potrivit, El să vă înalţe.” — I Petru 5:6

LUCRURI LA CARE MERITĂ SĂ TINZI

Ca creştini şi studenţi ai Bibliei, gândurile noastre deseori se îndreaptă spre acea jertfă pe care Domnul şi Mântuitorul nostru drag a dat-o pentru noi. Ne imaginăm suferinţa lui fizică şi mintală prin care trebuie să fi trecut şi doar ne putem închipui durerea şi agonia pe care le-a îndurat aşa cum de bună voie a mers până la capăt.

Totuşi, prin toată această suferinţă, Domnul nostru a stăruit ferm, arătând un exemplu pentru fiecare şi ca toţi urmaşii săi să urmeze la maxim conform capacităţilor. Un exemplu care străluceşte atât de puternic încât, în ochii acelor care iubesc cu adevărat pe Domnul, nu este altceva mai onorabil.

Credem că aceste exemple pe care Domnul le-a stabilit sunt lucrurile la care merită să năzuieşti. Le vom examina, reţinând faptul că ele trebuie să fie primele şi cele mai importante în vieţile noastre.

ÎNDURARE RĂBDĂTOARE

Primul lucru pe care-l consimţim că este cel la care merită să tindem este îndurarea răbdătoare care va folosi pietrele de poticnire ca pietre de păşire. Să cugetăm la două texte scripturale. Primul este: „Nădăjduieşte în Domnul! Fii tare, încurajează-şi inima şi nădăjduieşte în Domnul!” (Ps.27:14) Domnul cere să veghem cu răbdare şi să aşteptăm până ce afl ăm ce trebuie să facem, decât să-i slujim lui, încercând să ne determinăm cursul nostru propriu conform înţelegerii personale. Acest lucru ne dă curaj, tărie şi persistenţă. Niciodată nu este uşor să aştepţi cu răbdare.

Al doilea text scriptural pe care-l vom analiza la acest punct cu privire la îndurarea răbdătoare este: „Dar ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor care iubesc pe Dumnezeu, al celor care sânt chemaţi după planul Său. Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie cel întâi-născut dintre mai mulţi fraţi.” (Rom. 8:28, 29) Dumnezeu a promis că ni se vor întâmpla doar acele lucruri care sunt spre binele nostru suprem. Cu alte cuvinte, trebuie să înţelegem că toate experienţele vieţii sunt sub supraveghere Divină, orice experienţă pentru fiecare trebuie să fie o sursă de putere şi tărie. Deci, indiferent de orice întârzieri aparente, greutăţi, necazuri, persecuţii şi aşa zisele dezastre care vin asupra noastră în decursul vieţii, tot timpul să avem în minte că aceste lucruri ne modelează şi ne pregătesc pentru lucruri viitoare încât nu putem nici chiar să ne închipuim. Prin urmare, trebuie să ne bucurăm mereu, în toate împrejurările, şi să mulţumim lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.

Acest lucru, la rândul său, duce la zidirea caracterului. Poporul Domnului trebuie fiecare, individual, în caracter, să devină copii ai Domnului nostru. Pentru a deveni astfel, trebuie să renunţăm la propriile noastre voinţe, speranţe şi ambiţii în ceea ce priveşte interesele pământeşti. Aceasta necesită multă credinţă, dar să ne amintim că în I Corinteni 10:13 ne este dată făgăduinţa că Domnul nu va permite să fim „ispitiţi”, sau încercaţi peste puterile noastre.

Domnul nostru a răbdat cu bucurie toate lucrurile în decursul vieţii Sale, chiar până la urmă când a murit pe cruce, pentru ca noi să putem avea ocazia la viaţă veşnică.

ZEL

Al doilea lucru la care merită să tindem este zelul, care nicicând nu poate făptui îndeajuns, totuşi nu caută infl uenţă şi nu încurajează laudele. Aceste fapt este destul de reuşit arătat nouă în următorul text scriptural: ,,Orice faceţi, să faceţi din toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ştiind că veţi primi de la Domnul, răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Christos.” — Col. 3:23, 24.

Persoanele care sunt sincere şi zeloase de a servi Domnului, sunt atât de doritoare şi nerăbdătoare pentru ocazia de a face ce găseşte mâna lor să facă. Ei vor face de asemenea lucrurile pentru Domnul, străduindu-se să fie plăcuţi Lui mai degrabă decât oamenilor, datorită înţelegerii că doar Domnul poate da marea răsplată a moştenirii. Cel mai mic serviciu făcut celui mai mic dintre fraţii Lui este acceptat ca făcut Lui însuşi.

Încă odată vedem acel exemplu de zel în Domnul nostru Isus, prin faptul că el a primit de la Tatăl Său şi Tatăl nostru, Dumnezeul Său şi Dumnezeul nostru, tot ceea ce a dat sau ne va da nouă. Acest fapt a fost de asemenea un exemplu că toţi acei care vor fi urmaşi ai Lui vor fi servitori, nu doar cu numele, ci cu fapta, adevărul şi spiritul.

BUNĂTATE

Al treilea lucru la care merită să tindem este bunătatea care îşi găseşte plăcerea în prosperitatea spirituală a fraţilor. Această lecţie este ilustrată prin următorul text scriptural în care citim: ,,Deci, dacă este vreo încurajare în Christos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo părtăşie a Duhului, dacă este vreo duioşie şi îndurare, faceţi-mi bucuria deplină şi aveţi o simţire, o dragoste, un sufl et şi un gând! Nu faceţi nimic din duh de ceartă sau din slavă deşartă, ci în smerenie fiecare să privească pe altul mai presus de el însuşi. Fiecare din voi să se uite nu la foloasele lui, ci la foloasele altora.” — Fil. 2:1-4.

Aceste versete ne relatează câteva lucruri. Mai întâi, trebuie să căutăm calităţile bune în alţii. Al doilea, trebuie să fim plini de bucurie, tocmai aşa cum a fost Pavel, atunci când vedem fraţii iubind cu adevărat, simpatizând şi mângâindu-se unii pe alţii. Aceasta ar fi o dovadă a unităţii spiritului, părtăşiei şi minţii. Al treilea, trebuie să facem totul spre slava lui Dumnezeu. Încercând a favoriza sinele şi căutând superioritate, sunt cei mai mari duşmani ai Spiritului Domnului. Umilinţa — Dumnezeu nu poate mări pe nimeni care nu este umil. Supunerea la voinţa lui Dumnezeu indică credinţă. Noi trebuie întotdeauna să ne gândim cumpătat la noi înşine. Toate puterile noastre vin de la Dumnezeu. Faptul că Dumnezeu ne-a dat un dar indică că noi nu l-am avut. Dacă privim la imperfecţiunile proprii, şi la calităţile bune ale altora, vom găsi că noi suntem capabili de a aprecia mai mult şi mai mult pe alţii. Pe de altă parte, dacă privim la imperfecţiunile altora şi la calităţile bune ale noastre, vom găsi mult mai dificil să apreciem pe fraţii noştri. Al patrulea, noi nu trebuie să fim complet preocupaţi cu propriile necazuri, interese, bunăstare şi talente. Mai degrabă, trebuie să fim preocupaţi de bunăstarea şi fericirea altora.

Observăm exemplul Domnului nostru, atunci când a făcut făgăduinţa urmaşilor Săi: ,,Veniţi la Mine toţi cei trudiţi şi împovăraţi şi Eu vă voi da odihnă. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sânt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufl etele voastre. Căci jugul Meu este bun şi sarcina Mea este uşoară.” — Mat. 11:28-30.

Domnul nostru ne promite o odihnă, sau pacea minţii, care poate veni doar printro cunoaştere a planului şi caracterului lui Dumnezeu. Ea niciodată nu poate veni prin lucrurile acestei lumi. Domnul nostru ne invită să luăm jugul Lui, şi El va fi asociatul nostru, luând cealaltă parte a jugului. Secretul odihnei se găseşte într-un spirit liniştit şi smerit. Isus a fost „blând şi smerit cu inima”, şi a luat asupra Sa jugul voinţei Tatălui Său, astfel dând un exemplu pentru noi toţi ca să-L urmăm.

SPERANŢĂ

Al patrulea lucru la care merită să tindem este speranţa, care consideră suferinţele pentru Cristos ca o întristare uşoară, trecătoare. „Binecuvântat să fie Dumnezeu şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor şi Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înşine sântem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei care se afl ă în orice necaz. Căci, după cum avem parte din belşug de suferinţele lui Hristos, tot aşa, prin Hristos, avem parte din belşug şi de mângâiere…Şi nădejdea noastră pentru voi este neclintită…pentru că ştim că, dacă aveţi parte de suferinţe, aveţi parte şi de mângâiere.” — II Cor. 1:3-7

Dumnezeu este numit „Dumnezeul mângâierii” pentru că el conduce lucrurile spre mângâierea acelor creaturi care vor accepta favorurile Sale, după ce vor fi aduşi la o cunoştinţă a adevărului. Noi deseori am fost mângâiaţi, pentru a echilibra evenimentele condiţiilor ostile ale căii peregrine prezente. Fraţilor! Doar după ce noi înşine suntem mângâiaţi, suntem calificaţi să mângâiem pe alţii în sens scriptural. Aceasta poate fi fie că încă suntem în carne, sau dincolo de văl. Toate lecţiile şi experienţele noastre ne fac în stare să transmitem mângâiere altora.

Cuvântul mângâiere nu conţine în mod necesar gândul de consolare, uşurare, ci mai degrabă cel de „întărire, zidire împreună” sau o putere, tărie nouă, adăugată. Poporul Domnului are nevoie de această mângâiere, precum au avut nevoie de ea şi apostolii, deşi ei erau tari. Prin urmare, trebuie să ne bucurăm a fi părtaşi ai suferinţelor lui Cristos, care ştim că va necesita întregul Veac Evanghelic prezent pentru a le împlini. De această mângâiere ni se reaminteşte după cum citim: „întristarea voastră se va preface în bucurie.” (Ioan 16:20) „De aceea, noi nu cădem de oboseală, ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi cel dinăuntru se înnoieşte din zi în zi. Căci întristările noastre uşoare şi de o clipă lucrează pentru noi mai presus de orice măsură o greutate veşnică de slavă, în timp ce privim nu la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd; pentru că cele ce se văd sânt pentru un timp, pe când cele ce nu se văd sânt veşnice.” — II Cor. 4:16-18

Vieţile noastre sunt nişte încercări necontenite pe care trebuie să le îndurăm, însă ele sunt micşorate de spiritul unei minţi sănătoase, care ne dă acea speranţă. Natura noastră veche moare în paşi treptaţi ceea ce corespunde exact faptului cum natura noastră nouă creşte în paşi treptaţi. Aceasta se poate compara cu nisipul dintr-o clepsidră ce curge dintr-un spaţiu în altul. Această natură nouă este reînnoită, consolidată şi zidită în asemănarea lui Dumnezeu.

Încercările care ne şlefuiesc, ne lustruiesc şi ne modelează vin în multe forme. Ele pot fi luptele cu propriul nostru trup, de la lume, Satan, de la familiile noastre şi de la fraţi. Acest război este purtat între vechea natură şi cea nouă, ale căror interese sunt atât de opuse, încât dezvoltarea şi biruinţa uneia înseamnă zdrobirea şi nimicirea celeilalte.

Ni se spune prin intermediul scripturilor să nu căutăm lucrurile ce se văd, aşa ca popularitate, manifestări lumeşti, mărire confesională, slavă şi onoare pământească, deoarece ele sunt vremelnice; ci mai degrabă să căutăm lucrurile ce nu se văd — cele spirituale, slava viitoare, coroana, Biserica — fiindcă aceste lucruri sunt veşnice, şi niciodată nu pot fi luate. Când toate necazurile se vor sfârşi, Domnul va răsplăti pe toţi copiii Săi care au suferit.

Viaţa Domnului nostru a fost o mărturie a speranţei. Speranţa Lui în făgăduinţele Tatălui Său Ceresc a fost atât de mare, încât a făcut totul ce I-a cerut Tatăl fără a murmura şi fără a avea îndoieli.

ÎNŢELEPCIUNE

Al cincilea lucru pe care-l consimţim că este cel la care merită să tindem este înţelepciunea, care cunoaşte cum şi când să vorbească şi când să păstreze tăcerea.

„Cine dintre voi este înţelept şi înţelegător? Să-şi arate, prin purtarea lui bună, faptele făcute cu blândeţea înţelepciunii.” — Iacov 3:13

Cunoştinţa este cu adevărat importantă, însă doar atunci când dezvoltă înţelepciune, minte sănătoasă şi simţ curat. Noi vom fi judecaţi prin purtare, dar nu prin ceea ce mărturisim. Blândeţea şi umilinţa noastră trebuie modelate după exemplul dat de Domnul nostru.

„Rugaţi-vă totodată şi pentru noi, ca Dumnezeu să ne deschidă o uşă pentru Cuvânt, ca să putem vesti taina lui Hristos, pentru care mă şi găsesc în lanţuri, ca so fac cunoscut aşa cum trebuie să vorbesc. Purtaţi-vă cu înţelepciune faţă de cei de afară, răscumpărând timpul. Cuvântul vostru să fie totdeauna cu har, dres cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia.” — Col. 4:3-6

Noi trebuie să ne rugăm unii pentru alţii, nu doar ca să ne facem chemarea şi alegerea sigură, ci mai important ca să avem o ocazie de serviciu, şi înţelepciunea de a prezenta altora mesajul în blândeţe şi umilinţă.

Noi trebuie de asemenea să evităm toate afacerile lumii aceste rele pentru a fi posibil să ne dedicăm timpul atât pentru bunăstarea noastră spirituală cât şi a altora, mereu având în minte că nicicând nu ne vom mai bucura de această ocazie.

Noi trebuie să ne rugăm ca Spiritul Adevărului să ne umple inimile până în măsura în care tot ce spunem să fie o laudă pentru Domnul, lumină şi beneficiu oponenţilor noştri, precum şi fraţilor.

Vorbele noastre trebuie de asemenea să fie drese cu sare, sau, cu alte cuvinte, trebuie să vorbim Adevărul care, ca şi sarea, are puterea să ferească de la putrezire ceea ce este bun şi curat.

Domnul nostru totdeauna a vorbit cu atenţie, cu blândeţe, umilinţă şi gentileţe. Cuvântul Lui a reprezentat Adevărul în forma cea mai curată. El şi-a petrecut toată viaţa consacrată predicând acel Adevăr tuturor celor care vor auzi, într-o manieră sinceră şi umilă, tot timpul rugându-se la Tatăl Ceresc pentru călăuză.

LOIALITATE

Al şaselea lucru la care merită să tindem este loialitatea, care nu poate să descurajeze pe cineva nici chiar în slăbiciuni şi eşecuri. „Căci cel drept de şapte ori cade, şi se ridică iar, dar cei răi se prăbuşesc în nenorocire.” — Prov. 24:16

„Cel drept” se va poticni din diferite motive, însă nu va cădea în păcat. Dacă inima îi este dreaptă, Domnul îi va arăta greşeala, şi de asemenea o modalitate de a o recupera. Noi toţi avem corpuri de carne, şi împreună cu ele — slăbiciunile cărnii. De aceea uneori cele mai mari lupte în vieţile noastre creştine au loc înăuntrul nostru.

„Cel care v-a chemat este credincios şi va face lucrul acesta.” (I Tes. 5:24) Dumnezeu este în stare să împlinească ceea ce promite. Nu trebuie niciodată să ne îngrijorăm că suntem chemaţi la ceva ce nu suntem în stare să obţinem. Dacă cineva îşi încalcă legământul, aceştia putem fi noi. Dumnezeu cu siguranţă îşi va îndeplini partea Sa. El va face pentru noi destul de mult, excesiv, mai mult decât ne-am fi gândit, sau cerut, sau aşteptat. Domnul cunoaşte ce este în inimile noastre, şi este mulţumit de serviciul nostru imperfect, atunci când este făcut într-un mod care este conform voinţei Sale. Deci prin urmare, fraţilor, loialitatea noastră faţă de Domnul nu trebuie niciodată să fie compromisă deoarece avem asigurarea că Dumnezeu cu siguranţă îşi va face partea. Să ne gândim la credinţa şi devotamentul lui Isus.

UN SPIRIT IERTĂTOR

Al şaptelea lucru la care merită să tindem este un spirit iertător, care nu nutreşte gânduri rele faţă de nimeni. „Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre.” — Mat. 6:14

Ce exemplu mai bun ne-ar însufl eţi decât cel cu fiul risipitor. Noi trebuie să fim ca şi acel tată care, atunci când a văzut pe acel care se căia într-o atitudine de umilinţă, inima i-a fost mişcată, şi a ieşit ca să-l întâmpine, săl ierte, să-l salute cu blândeţe şi să-l îmbrace cu haina celei mai depline părtăşii şi frăţii.

Uneori noi suntem prea înclinaţi să privim la dreptatea caracterului lui Dumnezeu, s-o copiem, şi să tratăm cu asprime pe cei care ne-au greşit. Cu toate acestea, Domnul ne spune destul de clar că cele mai măreţe elemente ale caracterului Său sunt dragostea, simpatia, bunătatea şi îndurarea. Dumnezeu este gata să ierte pe cei iubitori şi generoşi care caută să-i copie caracterul. Doar cei miloşi vor obţine milă; şi dacă nu avem milă din partea Domnului, totul este pierdut. Acest gând este rezumat foarte bine în versetul: „Ferice de cei milostivi, căci ei vor găsi milă!” — Mat.5:7

„Şi fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.” (Efes. 4:32) Lui Dumnezeu îi place să exercite mila, generozitatea şi simpatia. El ne iartă „în Hristos”, deoarece Cristos a plătit pedeapsa şi a satisfăcut dreptatea.

„[Cristos] S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce”, pentru ca noi să fim iertaţi. (Fil. 2:8) Isus şi-a desăvârşit acest spirit iertător până la sfârşit, atunci când atârnând pe cruce a zis: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” — Luca 23:34

CREDINŢĂ

Al optulea lucru la care merită să tindem este credinţa care se bazează pe grija providenţială a Domnului, fără murmur sau plângere. „Nu spun lucrul acesta pentru că aş fi în lipsă, căci m-am deprins să fiu mulţumit în mine însumi, în împrejurările în care mă găsesc.” — Fil. 4:11

Apostolul Pavel nu era în lipsă, deoarece el era mulţumit că Tatăl Ceresc îi va da ceea ce avea nevoie cu adevărat. În afară de aceasta, el nu dorea nimic mai mult. Pavel şi alţi apostoli au dat exemple de mulţumire, satisfacţie, afl ându-se în orice condiţie în care le cerea datoria. Ei de asemenea au manifestat speranţă şi supunere voioasă. Astfel, dacă folosim talentele şi ocaziile noastre cât se poate mai bine, trebuie să fim mulţumiţi de rezultatul acestor eforturi, chiar dacă ele produc cele mai simple necesităţi ale vieţii. La urma urmei, a acumulat Domnul nostru vreo ceva în decursul vieţii sale aici pe pământ? Desigur că nu. Tot ce a avut au fost hainele de pe el, şi chiar şi acelea au fost împărţite în timp ce El atârna pe cruce.

„Negreşit, evlavia însoţită de mulţumire este un mare câştig. Căci noi n-am adus nimic în lume şi nici nu putem să luăm cu noi nimic din ea. Dacă avem cu ce să ne hrănim şi cu ce să ne acoperim, ne va fi de ajuns. Cei care vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în cursă şi în multe pofte nebune şi periculoase, care cufundă pe oameni în ruină şi în distrugere. Căci iubirea de bani este o rădăcină a tot felul de rele şi unii care au umblat după ea au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu multe dureri.” (I Tim. 6:6-10) Aceste versete nu necesită mult comentariu. Totuşi, vom accentua că Apostolul Pavel nu a spus că banii erau nenorocire sau rădăcina răului. El a spus că „iubirea de bani” era rădăcina răului. Faptul de a avea bani şi alte averi nu este numaidecât un lucru rău, ci fiind lacom pentru bani şi alte averi este rău; şi va duce la tot felul de necazuri.

„Apoi le-a zis: „Vedeţi, şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.” — Luca 12:15

CARACTER

Al nouălea lucru la care merită să tindem este caracterul care străluceşte atât de tare acasă cât şi în adunarea poporului Domnului. „Deci, fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu. Să nu fiţi pricină de poticnire nici pentru iudei, nici pentru greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu, după cum şi eu plac tuturor în toate, căutând nu folosul meu, ci al celor mai mulţi, ca să fie mântuiţi.” — I Cor. 10:31-33

Pavel rezumă declaraţia sa în interesul unei refl ectări iubitoare a fraţilor şi a libertăţii conştiinţei noastre. În Cuvântul Său, Domnul stabileşte standardul unei minţi sănătoase, nu doar în ceea ce priveşte petrecerile şi consumul de alcool, ci şi mâncarea şi băutura, îmbrăcămintea, toate manierele de conduită; de fapt în orice interes şi afacere a vieţii. Pavel cere ca noi să facem lucrurile cu moderaţie, să fim doritori să jertfim mulţumirea de sine în favoarea altora. El de asemenea duce în continuare această idee a responsabilităţii noastre personale în căutarea slavei lui Dumnezeu până la concluzia sa justă. Orice lucru care ar fi o piedică la răspândirea cauzei Domnului, o dezonoare a Adevărului în vederea altora, sau o piatră de poticnire pentru alţi fraţi, trebuie să fie sacrificat. Acest sacrificiu va fi considerat ca un serviciu pentru Domnul. Cel mai modest fel de serviciu este acceptabil Domnului dacă este făcut din iubire. Viaţa lui Isus a demonstrat caracterul Său perfect întotdeauna, indiferent de împrejurările în care se afl a. El a stabilit standardul la care tindem noi.

DRAGOSTE

Al zecelea lucru la care merită să tindem este dragostea, care totdeauna caută să răspundă la dragostea lui Dumnezeu prin umilinţa inimii, laudă şi mulţumire. „Atunci ea s-a aruncat cu faţa la pământ şi i-a zis: „Cum am căpătat eu trecere înaintea ochilor tăi, ca să te îngrijeşti de mine, o străină?” Şi Boaz a răspuns şi i-a zis: „Mi s-a spus tot ce ai făcut pentru soacra ta, de la moartea soţului tău, şi cum ai părăsit pe tatăl tău şi pe mama ta şi ţara în care te-ai născut, ca să mergi la un popor pe care nu-l cunoşteai mai dinainte. Domnul să-ţi răsplătească ce ai făcut şi plata să-ţi fie deplină din partea Domnului, Dumnezeului lui Israel, sub ale cărui aripi ai venit să te adăposteşti!” — Rut 2:10-12

Istoria lui Naomi şi a nurorii sale Rut este una de dedicaţie deplină din partea lui Rut şi la fel de mare compasiune din partea lui Boaz. Rut, pierzându-şi soţul, şi-a dedicat timpul să ajute să îngrijească de soacra ei. Când Boaz a ajuns să afl e de tot sprijinul ei pentru Naomi, el i-a permis să strângă spice oriunde ea dorea în câmpiile lui, chiar şi din snopi. El a ordonat oamenilor săi să lase intenţionat ca ceva grâne să cadă la pământ astfel încât să fie mai mult de spicuit. El de asemenea a înştiinţat ca ea să nu fie ocărâtă în nici un caz. Boaz i-a spus ei că acest privilegiu pe care i-l dădea era o compensare şi o răsplată de la Dumnezeu pentru serviciul ei şi pentru încrederea ei în Dumnezeu într-o ţară străină.

Domnul nostru Isus de asemenea şi-a manifestat dragostea pentru Dumnezeu prin faptul că asculta de voinţa Tatălui. El de asemenea aducea laudă, onoare Tatălui Său Ceresc şi mulţumiri pentru toate lucrurile într-o manieră foarte umilă şi sinceră. Pentru aceasta, Dumnezeu de asemenea i-a dat lui Isus recompensă şi răsplată pentru credincioşia, încrederea şi dragostea faţă de El.

La sfârşit, am dori să spunem că, dacă Domnul nostru a considerat aceste lucruri destul de importante ca fiind cele la care trebuia să tindă, că El le-a desăvârşit prin viaţa şi acţiunile Sale, astfel şi noi trebuie să considerăm aceste lucruri ca fiind cele la care merită să tindem, şi să depunem toate eforturile să le refl ectăm şi să le desăvârşim în vieţile şi acţiunile noastre ca o laudă pentru Domnul, pe măsură ce alergăm pentru premiul Înaltei Chemări.

SCRISORI INTERESANTE PRIMITE ÎN LEGĂTURĂ CU PAGINA WEB ZORILE (www.dawnbible.com)

Vă mulţumesc foarte mult pentru ocazia de a vedea toată literatura inspiratoare. Sunt un creştin nou şi deseori am nevoie sămi umplu sufl etul cu Cuvântul lui Dumnezeu. Materialul vostru este foarte interesant şi este ceea ce lumea are nevoie. Noi toţi avem întrebări care necesită răspunsuri şi mângâiere în lucrurile cu care ne confruntăm zilnic în vieţile noastre. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi!
Cleveland, USA — 12 martie 2007

Vă mulţumesc foarte mult pentru că îmi trimiteţi broşura voastră lunară. Noi o citim cu rugăciuni şi primim binecuvântări. Ne rugăm mereu pentru voi toţi. Suntem cu voi de mult timp…
În Cristos
India — 4 februarie, 2007

Lăudat fie Domnul. Studiez foarte mult cuvântul lui Dumnezeu. Sunt multe învăţături false ce ne înconjoară. Sunt multe subiecte biblice pe care aş dori să le înţeleg şi mă rog ca slujirea voastră de la Dawn să poată fi o binecuvântare pentru mine şi familia mea, rugându-mă pentru voi şi pentru tot colectivul de acolo.
Dumnezeu vă binecuvânteze.
Columbus, USA — 31 ianuarie, 2007

De fapt site-ul vostru mi s-a făcut cunoscut de către verişoara soţiei care este de origine cristodelfiană, pot să spun că întradevăr apreciez articolele voastre ce ţin de Vechiul Testament pe care tocmai am început să le citesc. A voastră în Numele lui Cristos GD.
PS. Să faceţi în continuare lucrarea nespus de bună şi fie ca Domnul să binecuvânteze osteneala voastră.
Australia — 20 octombrie, 2006

Am un simţ profund de recunoştinţă şi iubire pentru binecuvântările ce vin asupra învăţăturilor studenţilor de biblie. Ce simţ minunat de claritate şi pace a minţii am atins de când citesc materialul vostru disponibil. Fie ca mărgăritarele voastre de înţelepciune să binecuvânteze inimile şi minţile tuturor celor care caută şi au trebuinţă de adevăr pentru a le dezvălui şi demasca neadevărul unor doctrine ce a cauzat ca mulţi căutători să nu ajungă la slava lui Dumnezeu. Vă mulţumesc pentru lucrarea voastră şi mulţumesc lui Dumnezeu pentru internet că am găsit această informaţie disponibilă atât de uşor.
Tx, USA — 26 august, 2006